Raspberry Pi si varsta potrivita

luni, noiembrie 11, 2013

Raspberry Pi
Nu toţi avem pasiunea gadgeturilor, tot aşa cum nu toţi avem microbul fotbalului, însă majoritatea suntem pasionaţi într-o formă sau alta de tehnică. O mare parte dintre optzecişti, mai ales între cunoscuţii mei cunosc componentele unui calculator şi îşi amintesc cu plăcere de primul calculator cumpărat pe componente şi asamblat pe genunchi...
Pentru toți aceia dintre noi, care avem această pasiune, a apărut relativ recent Raspberry Pi, un computer basic, care îți permite să faci aproape orice vrei. Faptul că este foarte mic, cât un pachet de țigări, înseamnă că poate fi inclus în aproape orice ți-ai putea dori să aibă mai multă inteligență. Eu îl folosesc pe post de add-on de Smart TV intr-un televizor cam Dumb TV. Toate cele de până aici erau doar introducere pentru o speranță și o dilemă: ce îți dorești de la copilul tău și cât de devreme e cazul să începi?

Visul meu secret, este să reușesc să îl atrag pe Maximilian de partea întunecată a utilizării calculatorului, adică înspre programare...Dar pentru asta cred că cel mai bine ar fi să înceapă să vorbească, deoarece are doar un an și opt luni. Și cu asta vreau să introduc un subiect care la noi în casă cel puțin, provoacă discuții aprinse. La ce vârstă e bine să lași copilul la tabletă, smartphone, calculator? În condițiile în care te vede cu device-ul în mână este normal să și-l dorească, așa că ai două variante: renunți și tu, ca părinte, să folosești tableta/smartphone-ul în prezența lui și pui mâna pe ele doar la nevoie și pe cât posibil doar când nu te vede piticul sau cedezi și începi să îți împarți device-urile cu copilul, încercând în acelși timp să impui niște limite. Evident, ambele abordări au puncte negative: în primul caz poate să fie destul de greu să renunți, ceea ce oricum ar trebui să îți ridice niște semne de întrebare și, mai ales dacă vrei să faci asta după ce copilul și-a format deja obișnuința, s-ar putea să o faci degeaba din moment ce nevoia deja a apărut. Impunerea de limite, pentru al doilea caz, este un concept foarte bun, dar copiii sunt mult mai focusați pe ce vor și pot să te învingă cu un plânset și cu niște suspine, de parcă viața lor ar depinde de iPad (mici șantajiști emoționali). Oricum, cât timp copiii sunt foarte mici poți să le distragi atenția cu altă jucărie...Așa că, dragi tați/părinți, lăsați rabletele din mână și treceți la joacă cu copiii. 

Jucăria zilei, cuburi de construit, nu tabletă!

You Might Also Like

0 comments

Ultimele postari