Sfaturi pentru parinti: cum sa vorbesti cu copilul tau (Pamflet)

luni, noiembrie 04, 2013

Când circul cu mijloacele de transport în comun, mă amuz sau mă minunez de scenele ciudate pe care le văd, dar ieri mi s-a întâmplat să asist la o conversație telefonică în metrou care m-a lăsat cu gură căscată. 

Mă întorceam de la serviciu și tocmai se anunțase închiderea ușilor, când în vagon năvălește un bărbat între două vârste, foarte gras, cu o cămașă în carouri care nu avea deloc efecte optice dezirabile asupra siluetei sale. Tipul se reazămă de un perete, transpirat ca Gabriel Cotabiță în concert, scoate telefonul și își sună copilul (cel puțin asta am dedus, că era vorba despre copil sau poate un elev). Discuția a avut loc cam așa: 


 - Te-ai apucat să exersezi la pian? 
 - ...
 - În clipa asta te așezi la pian și te apuci să cânți! 
 - ...
 - Asta e cea mai mare tâmpenie și aberație. Cum adică s-a dat timpul cu o oră înainte? Uită-te pe Realitatea TV unde dau ăștia ora exactă! 
 - ... 
 - TE BAG ÎN ***** MĂ-TII! (n.a. cuvântul respectiv a fost pronunțat clar și în gura mare) 
 - ...
 - Te așezi la pian și exersezi ACUM! 
  
Și a închis telefonul. Conversația a fost purtată pe un ton jos, grav, de un calm din ăla care îți îngheață sângele în vine. Nu știu ce m-a șocat cel mai tare: modul în care și-a înjurat copilul sau faptul că nu s-a sfiit să îi facă "educație" suficient de tare ca să fie auzit de tot vagonul. Și ne mai mirăm că ăștia mici vorbesc urât și se comportă aiurea! Îmi și imaginez cum se duce omul ăsta acasă și copilul îl întâmpină: "€œTati, tati, ce mi-ai adus?" și el îi răspunde: "€œO ****".  :|




You Might Also Like

0 comments

Ultimele postari