Cum l-am cunoscut pe Mosu'

vineri, decembrie 06, 2013


Cred ca aveam in jur de 5 ani si credeam cu tot sufletul in Mos Craciun. Invatasem o poezie frumoasa pentru El si imi aduc aminte ca emotia intalnirii cu Mosu’ era dublata de frica ca nu cumva sa uit versurile.

Cuconita, stii ceva?
Nu mai stau la dumneata.
Pentr-un ciob de farfurie,
Faci atata galagie!
Ma duc acasa, ma urc pe masa.
Scutur cosul, bat cucosul,
Fac cafea,
Sunt cucoana-n casa mea!

Nu avea legatura cu Mos Craciun, dar eram tare mandra ca stiam o poezie noua cu care aveam sa imi castig sacul cu cadouri.

Cu cat ma uit mai mult la fotografia ingalbenita de vreme, cu atat memoria mea incepe sa reconstruiasca acel moment. Era destul de rece in casa si mirosea a brad. Aveam un brad frumos pe care il impodobisem cu grija cu beteala argintie, vata si o multime de globuri colorate, special pentru marele eveniment. Nu aveam pe vremea aia instalatie cu lumini, dar nu conta, pentru mine bradul era perfect.
Stiu ca l-am rugat special pe tati sa mute fotoliul mare, care in mod normal isi avea locul langa usa, aproape de brad – sa aiba mosul unde sa se aseze. Nu imi mai aduc aminte exact ce am primit cadou in acel an, insa mi-a ramas vie in minte prima intalnire cu El. Il asteptam cuminte pe fotoliu de ceva timp – probabil ca pe vremea aia timpul curgea altfel pentru ca imi parea ca stau pe fotoliul inalt de o eternitate, cu sufletul la gura, batand usor din picioare. Cand s-au auzit bataile in usa am tresarit si mi-am tinut respiratia sa aud mai bine cine intra.

Da, era El, cu un sac mare in spate. L-a intrebat pe tata daca am fost cuminte si daca merit sa primesc cadouri anul acesta. Asteptam raspunsul lui cu sufletul la gura. Stomacul mi se facuse ghem de emotie, imi era din ce in ce mai cald si parca nu mai auzeam ce se vorbeste in jurul meu. Ma uitam la fata tatei si incercam sa imi dau seama ce ii raspunde, daca am fost cuminte sau nu. Si acum, dupa 25 de ani patesc acelasi lucru cand sunt foarte emotionata. 

Nu am reusit sa aud ce i-a spus tata, dar presupun ca raspunsul a fost pozitiv pentru ca s-a apropiat de mine, m-a luat in brate si s-a asezat pe fotoliu in locul meu. M-a intrebat si pe mine daca am fost cuminte si daca stiu sa ii spun o poezie. Acu’ era momentul pentru care ma pregatisem…poezia.

Cuconita, stii ceva?
……………
Pentr-un ciob de farfurie,
Faci atata galagie!
…………...
Sunt cucoana-n casa mea!


Doat atat am putut sa ii mai spun si am fost tare bucuroasa ca nu si-a dat seama ca am gresit poezia si am uitat versurile. M-a felicitat si mi-a spus ca, daca sunt cuminte, o sa vina si la anu’. Si a venit si anul urmator, si anii ce au urmat. Nu imi mai aduc aminte cand s-a oprit din a fi Mos Craciun si s-a transformat doar in cadouri sub brad si nici nu mai conteaza. Emotia primei intalniri a ramas vie in sufletul meu si sper ca, atunci cand va veni momentul, sa le pot oferi si copiilor mei o astfel de experienta.

You Might Also Like

0 comments

Ultimele postari