Integrarea in Absolut - partea intai

sâmbătă, decembrie 07, 2013

Lucram la radio in perioada in care emailul se raspandea rapid. Faxul era inca la putere. Asa ca redactia avea un numar de fax unde se primeau comunicate de presa, invitatii si altele.
Astazi fiecare dintre noi stim ce inseamna spam. O corespondenta nedorita. Inchipuiti-va ca si la FAX se intampla acelasi lucru, cu diferenta ca rolele de hartie care se consumau degeaba erau platite de cineva. De catre cine, nu ne interesa pe noi la vremea aceea.
Asa ca langa fax era un cos de gunoi. Tot ce sosea pe fax si nu se incheia cu o receptie, o degustare, un eveniment, o tombola la care eram invitati, ajungea invariabil la gunoi. In fiecare seara reporterii esuau pe la vreo receptie.

Intr-una din seri am hotarat sa dam curs toti invitatiei de participare la lansarea vodcii Absolut la Teatrul National.
Era clar ca o se ne simtim bine. Am plecat vreo cinci persoane la eveniment. O sala mare alba luminoasa, lume multa, organizare buna: mese nesfarsite cu bunatati de-ale gurii, munti de sticle de vodca Absolut. In fata meselor la vreo doi metri un cordon elegant ca o franghie groasa din plus rosu sprijinita de stalpi de aceeasi grandoare, asa cam cum vezi la hotelurile cu multe stele. Nicio mana din multime nu putea fi atat de lunga incat sa ajunga la mese.
Barmanii nu serveau vodca, doar apa plata. Arata la fel dar nervozitatea era in crestere.

A inceput evenimentul. Un scurt spici ca sa intelegem de ce eram acolo nu a interesat pe nimeni. Lumea incepuse sa se agite discret. Privirea tuturor era distribuita in trei directii: barmani, scena, mese. Cordonul ce ne tinea departe de bunatati parca se apropia de mese. De fapt chiar se apropia impins 'din greseala' de multimea care mima decenta.
A urcat unul cu o vioara pentru un moment de inaltare spirituala. Asta era prea de tot. Lumea a inceput sa si asculte in trei directii: vioara pe care nu aveai cum sa o ignori cu sunetele-i ascutite care te faceau sa nu intelegi ce zic colegii sau prietenii cu care ai venit sau te-ai intalnit acolo si vedetele care puteau fi zarite sau auzite pe ici colo. Aplauzele au intrat furtunos un pic inainte de ultima nota.
Barmanii incepusera sa umple paharele cu vodca si le stivuiau, nu serveau. Franghia ajunsese la o lungime de brat de mese. Deja se puteau observa brate lungi ciupind cate un senvisel cu somon de pe margine. Oamenii vorbeau unii cu altii dar atentia era la scena. Urcase actorul Dorel Visan care parea ca a avut acces la muntii de Absolut inaintea noastra. Pe omul asta il stiam din filme unde toata viata a jucat acelasi rol. Acum constatam ca isi jucase rolul vietii lui.
A inceput sa recite un monolog. Nedumerire. Nu acesta era numele monologului ci starea care se raspandise in sala: lumea privea in toate directiile nedumerita. La asa ceva nu se asteptasera. Agitatia interioara ajunsese la paroxism. Simturile erau intinse la maxim in trei directii. Cu coada ochiului puteai observa ca unii mai curajosi au saltat un pahar din muntele de pahare unde barmanii inca goleau sticle de Absolut. Privirea acestora din urma era un amestec de mila, ura, lehamite si, la final, zambet smecher complice. O parte a firului rosu era lipit de masa. Acum si oameni mai scunzi, deci cu brate si degete mici dar cu initiativa, bagau in ei cate doua trei sendvisele deodata. Dorel Visan s-a incurcat in monolog. Lumea a inteles: supliciul luase sfarsit. Unii au aplaudat marcand astfel finalul unei chestii pe care nu o ascultase nimeni. Omul a incheiat natural: acum sa bem o vodca!

Nu sunt sigur daca aici a fost climaxul, cand toti s-au napustit pe pahare si mancare sau ulterior cand au realizat ca acestea, ca intr-un vis frumos, nu se epuizeaza: se face 'refill by default' atat la papa cat si la vodca.

Tensiunea a inceput sa scada. Bunul simt atras de burtile pline si indestulare deschisese usile si privea tacut inauntru de undeva de afara unde fusese trimis ceva timp mai inainte. Barmanii umpleau sondele de apa cu vodca, oamenii le luau se inclinau si multumeau respectuos, apoi se intorceau la grupul lor de discutii, plasand pe drum zambete in stanga si dreapta. Pe mese, la mancare, nu se mai uita decat o doamna in varsta care cu o farfurie in mana se uita pretentios ce sa aleaga pentru dieta dumneaei.
Lumina se contopea cu peretii albi intr-o caldura placuta. Imprejur pluteau prezente afabile. Eram prieteni cu totii. Dorel Visan devenise unul de-al nostru sau el ne primise calduros in lumea lui. Absolut!

Imaginea de aici.

Va urma!

You Might Also Like

0 comments

Ultimele postari