Frustrare

marți, martie 25, 2014


Se facea ca Redactia moment.ro murea de foame. Era ora 5 dupa-amiaza in biroul supraincalzit si cu totii sapam prin genti, buzunare si sertare dupa ceva de mancare. Pana si o pastila de supt pentru gat parea un snack acceptabil, iar un baton proteic de la Plafar ne evoca ospaturi pantagruelice.


La un moment dat, o colega isi aduce aminte ca este ziua cuiva din alt departament si ca a vazut la el pe birou PRA-JI-TURI. Prajituri!!! Imediat incepem sa ne croim planuri diabolice de a ne duce neinvitati la sarbatorit sa-i uram "La multi ani" si sa punem mana pe prada, dar, fiind noi niste fricosi sensibili, ne indemnam unul pe altul: "Du-te tu", "Ba du-te tu"... pana cand observam ca din birou lipseste colega noastra.

Si numai iat-o ca mi ti se intoarce victorioasa cu un platou pe care tronau, mandre si glazurate, un numar de 4 (patru) amandine. Ochii tuturor s-au umezit, picioarele s-au arcuit, fundurile s-au ridicat singure de pe scaune, iar glasurile noastre au intonat la unison un "Ooooo!" care semana cu o mantra.

Colega, mandra si constienta ca ne-a salvat de la inanitie, s-a indreptat victorioasa spre mijlocul biroului, cu platoul  pe palme, ca o ofranda adusa zeilor blogging-ului.

...Moment in care prajiturile au alunecat de pe platou, in slow motion, si s-au prabusit pe podea, intr-o cacofonie de crema, glazura si aluat.

:|

Reactiile au fost variate si diversificate: lui mine i-a dat o lacrima, Dasaev a insfacat o lingura si a incercat sa manance prajiturile de pe jos, invocand regula celor 5 secunde, iar Gilda si foxinsocks s-au prabusit la loc in scaune, in hohote de ras intrerupte de sughituri de foame.

Colega care aproape ne-a salvat a ramas deznadajduita in picioare, cu platoul gol in maini, ca o statuie a disperarii, si a rostit hotarata:
- Voi repara asta!
- Ne aduci alte prajituri? am intrebat noi in cor, plini de o noua speranta.
- Nu, o sa sterg pe jos!

:|

In urma acestui incident am ramas cu un ras nervos. Pe drumul spre casa imi venea sa rad atat de tare, incat a trebuit sa scot telefonul si sa sun pe cineva sa-i povestesc, ca sa pot rade fara sa se uite oamenii dubios la mine. Am ras in metrou, am ras in magazinul unde am intrat sa-mi iau de-ale gurii, am ras acasa pana mi-a iesit pe nas mamaliga cu branza si smantana pe care am incercat sa o mananc, am ras sub dus. Am sperat ca daca voi scrie acest articol imi va trece. Degeaba. Frustrarea din acel moment a ramas intiparita in mintea mea pe vecie. Si rasul nervos.

You Might Also Like

0 comments

Ultimele postari