Rezonanta

miercuri, august 06, 2014



Cand treci printr-o trauma afectiva incepi sa devii mult mai receptiv la lumea inconjuratoare. 

Obsesivul “de ce” din mintea ta incearca sa caute raspursuri in cele mai simple lucruri din jur. Brusc, citatele care pana de curand iti pareau cuvinte goale, aruncate de oameni care nu au de facut nimic mai bun cu timpul lor decat sa imprastie in lume vorbe motivationale, parca incep sa capete sens. Si nu te mai deranjeaza. Din contra, te hranesti cu ele. Nevoia de a opri acel “de ce” te impinge sa explorezi. Sa cauti raspunsuri. Sa gasesti un sens.


Senzatia ca nu mai esti stapan pe propria constiinta si ca mintea si imaginatia ta ti-au devenit cel mai mare dusman devin coplesitoare.

Te simti ca intr-un carusel rapid din care nu poti vedea cu claritate ce se intampla in jurul tau.  In minte iti rasuna versurile alea obsesive “so wake me up when it’s all over, when i’m smarter when i’m stronger”.


Si la un moment dat te opresti. Brusc, fara sa iti dai seama ca de fapt nu mai esti in miscare, te-ai oprit. In primul moment nu realizezi ce ti se intampla. Esti atat de obosit si de obisnuit cu miscarea si zgomotul incat te sperie linistea. Apoi linistea devine confortabila. Esti ca un copil care invata sa mearga. Te bucuri de soare, de lume, de culori, de viata. Te-ai oprit. 

Ai senzatia ca iti lipseste ceva insa nu reusesti sa iti dai seama ce.  De ce oare?...si atunci realizezi. Iti lipseste “de ce-ul”. Obsesivul “de ce” din mintea ta care incearca sa caute raspunsuri in cele mai simple lucruri din jurul tau a disparut. 

Brusc, citatele alea incep sa isi piarda iar din sens. Si nu te mai hranesti cu ele. Te hranesti cu tine, cu propria ta persoana si cu propriile tale ganduri. Si nu mai cauti sens. 

Poza de aici

You Might Also Like

0 comments

Ultimele postari