Ce vrei cand nu stii ce vrei

luni, august 17, 2015


       Ati avut vreodata senzatia ca parca cu cat va imaginati mai mult cum ar trebui sa va fie viata, cu atat realitatea difera de scenariu atunci cand se intampla? Eu da. 
Si ma intreb constant daca teoriile alea cu "vizualizatul lucrurilor pe care ti le doresti pentru a le ajuta sa se intample" la mine functioneaza pe dos.
       Cand vreau poezie, primesc pe tava o portie mare de proza.
       Cand zic ca m-am saturat si ma hotarasc ca vreau proza, surpriza – ma trezesc cu poezii de imi fuge pamantul de sub picioare.
       Cand vreau sa iubesc, parca nu se aliniaza planetele sa imi iasa in fata un suflet care sa ma faca sa tresar.
       Cand nu mai vreau nici dragoste, nici fluturi in stomac, nici orice alta variatiune de sentiment ce macar se aproprie de iubire, ghinion – din dreapta apare Fat Frumosul blond cu ochi albastri si zambet strengaresc iar din stanga varinata bruneta cu privire patrunzatoare si un vino-ncoa de ti se taie genunchii.
       Si tin’te atunci! 
       Ce faci? 
       Ca tu nu vrei. 
       Esti in ziua aia in care vrei liniste si pace. 
       Si stai si analizezi. 
       Si te gandesti serios daca undeva in univers, o forta superioara isi petrece zilele plictisindu-se si te-a transformat pe tine in jucaria preferata. 
       Mai tineti minte scenele alea din Matrix cand omuletul din spatele calculatorului modifica realitatea asa cum dorea? Asa iti imaginezi si tu ca se distreaza cineva cu mintea ta.
       Si atunci hotarasti ca nu e bine ce faci, ca trebuie sa vrei. 
       Si stai; si te chinui; si te dai peste cap; si intr-un final glorios, cand aproape pierzi orice urma de speranta ca subconstientul tau va raspunde si va face asa cum iti propui tu, se intampla. 
       Vrei! 
       Iti vine sa sari in sus de fericire. Esti pregatita.
       Te uiti in dreapta si, cand esti aproape gata sa o iei la fuga spre strengarul cu ochi albastri sa ii spui noutatile, stupoare. A disparut. Nici macar in departare nu ii mai zaresti silueta. Al naibii contratimpul asta. 
       Nu-i bai! Iti indrepti tacticos atentia spre stanga. Oricum intotdeauna ti s-au parut mai interesanti brunetii. Il vezi undeva in zare si iti creste inima de bucurie. Te-a asteptat. Te aproprii usor de el si il bati pe umar.

-          Hei, sunt eu. Hai sa o luam de la capat. Imi pare rau ca am fost nesuferita ultima data cand am vorbit. Acum m-am schimbat. Vreau.
-          Imi cer scuze dar nu va cunosc. Cine sunteti si ce vreti sa spuneti prin “vreau”.
-          Aaaaa, imi pare rau. V-am confundat. Am crezut ca sunteti…..de la spate semanati….
-          Nicio problema. Sper sa il gasiti pe cel pe care il cautati.
-          Da, si eu....
       Si uite asa, povestea o ia de la capat. 
       Acu ca vrei poezie, ti-e servita pe masa o portie zdravana de proza. 
       Si te pui pe un ras zgomotos. Razi de tine, de viata, de lume si de astrele care nu se aliniaza cand trebuie.
       Si te intrebi ce ar trebui sa vrei cand nu stii ce vrei. 
       Poate ca ar fi mai bine sa nu mai vrei deloc sau sa vrei si proza si poezie in acelasi timp. 
       Cine stie....

You Might Also Like

0 comments

Ultimele postari